Probabil că cei care mă cunosc ştiu deja că nu sunt prea sentimental şi nu apreciez sentimentalismul arătat festiv de ceilalţi. Faptul că nu mă consider emotiv nu înseamnă că nu mă pot considera romantic. Şi nici pe departe nu înseamnă că nu apreciez compania altcuiva.
Totuşi, de ce vreţi să complicaţi lucrurile. Avem 15-17 ani, suntem naivi şi proşti (doar unii). Nici măcar drept de vot n-avem. Şcoala şi părinţii ne bagă destulă seriozitate pe gât, de ce să ne mai complicăm vieţile cu lucruri pe care nu le înţelegem, dar credem că le-am învăţat de la televizor, unde Huan o pupă pe Mirabella, ca mai apoi să afle că e sora şi fiica lui, iar mai nou, şi mama copilului lui, deşi ea pare virgină?
Hai să fim copii. Hai să nu vrem să părem maturi. Eu n-am vrut nici când eram mic să fiu matur, şi n-am vrut niciodată la şcoală. De ce să ne avântăm în relaţii, să ne facem probleme de cuplu, să povestim problemele prietenilor la o bere? Doar ca să mimăm maturitatea? De ce? Maturitatea e grea şi plictisitoare, oameni buni.
Iaca eu am o listă. Lista dată se numeşte Abracadabra. Lista dată cuprinde 6 persoane. 6 persoane care mă târâie în maturitate.
Nu vreau să fiu mare. Nu-mi trebuie drept de vot. Nu-mi trebuie joburi sau proiecte. Daţi-mi copilăria înapoi.
h*nea tăt treşi
ai să vezi că degrabă mori şi fsio
optimist şota îs eu az
Carlin, ca de obicei, rupe.
si… i subscribe to his every fuckin word!
Pentru ca e distractiv, pentru ca ne e frica de necunoscut, pentru ca maturitatea ne ajunge din urma inevitabil, poti fugi dar… nu te mai poti ascunde…experimenteaza si o sa ajungi in momentul in care n-o sa mai regreti nimic…
eu degrabă fac 18… la naiba… că mă simt maxim de 15 :D, şi mai pui că toţi te tratează ca pe un matur… şi cum dracu se căsătoresc alţii pe la 16-18 ani ?