Arhivă

Arhivă pentru ‘critica’ Categoria

România, te iubesc

august 25th, 2010 nicu Fără comentarii

A mai zis și George, mai zic și eu. Am fost într-o excursie organizată de DRP al Guvernului României. Cică trebuia să fie o excursie prin România. Să presupunem că a fost, deși nu prea știa nimeni programul, traseul, n-am reușit să vedem multe, și altele.

Dintr-un entuziasm profund, niște neni de la PD-L, în frunte cu deputatul William Brânză, ne-a zis să fim mândri că “SÂNTEM” români. Sau cel puțin așa ziceau rucsacurile oranj-albastre pe care ni le-au dat. Și ne-au mai dat și câte un pix inscripționat cu “PD-L DIASPORA” și tricouri cu mecla lui Will. Și anume PD-L pentru că ceilalți colegi din alte partide “n-au dat curs invitației”. Și ministrul educației ne-a mai zis ce tare e Băsescu.

Partea bună e că am fost cu prieteni. Dacă nu erau ei, nu mai vedeam noi nici Bucureștiul, nici Delta, nici restul României ca lumea, și nici nu mă distram deloc.

Poze – pe obișnuitul, antisocialul, Facebook: [1] [2] [3] [4] [lol]

Categories: critica, opinie Tags: , ,

Moldova, acum ai televiziune?

iunie 21st, 2010 nicu 20 comentarii

Pe 7 aprilie 2010, o nouă tiliviziune și-a arătat capul. S-a lansat cu un slogan măreț: Moldova, acum ai televiziune. De fapt, mai ziceau ei ceva. Ceva de genul, Spune ce g(î/ă)ndești.

Doar că sloganele astea nu și-au făcut treaba. Televiziune avem, mai proastă și dezinformatoare decât până acum. Iar, liber nu poți vorbi nici acum, pentru că regulile companiei nu permit.

Recent, Publika TV a renunțat la serviciile mele, pentru că fac greșeli (mi s-a spus prima dată) și pentru că mi-am permis să spun ce gândesc să nu respect compania care mă plătește.
Mă rog, nu mă supără asta atât de mult. Primesc de vreo 2-3 ori mai mulți bani pentru site-ul școlii. Și mai fac ceva bani și din alte părți, așa că nu sunt Publika cei care mă întrețin.

Și dacă tot scriu despre Publika, țin să precizez că colegii de la Realitatea le-au dat câteva lecții bune jurnaliștilor de la noi. Cum să fure imagini video fără să precizeze sursa, de exemplu. Au furat imagini de la privesc.eu de vreo 2 ori, au furat și de la mine o dată. Și, nici nu s-au sinchisit că fură de la altcineva, în scopuri comerciale, și fără a menționa autorii imaginilor. Deși condițiile de folosire a imaginilor sunt enunțate clar și pe blip.tv și pe curaj.tv. Și nici de pe youtube nu puteți fura fără o discuție cu uploader-ul.

Până la urmă, se aștepta cineva la altceva decât la un instrument politic și, totuși, foarte comercial?

UPDATE: Publika TV prezintă scuze colegilor de la Curaj TV și ThinkMoldova

Categories: critica Tags: , ,

Moldova, mai vrei televiziune?

iunie 17th, 2010 nicu 7 comentarii

Nu știu dacă mai vrei, da’ noi îți mai dăm. La noi je platforma-i publică, noi suntem foarte și foarte independenți.

Unii locuitori ai Capitalei sunt de părere că primarul nu a făcut nimic în decursul celor trei ani. În tot reportajul ăsta, nu e niciunul care să zică că Chirtoacă (cacofonie intenționată) n-a făcut nimic. Bine, ăsta, mai treacă-meargă.

3 ani la cârma Chișinăului și tot alții sunt de vină

Video: alta în lume

Din astea n-am văzut nici la Omega, NIT, N4, Eu TV, Prime sau prin alte părți. Cum era regula aia cu mai multe surse. Dar aia cu prezentarea mai multor opinii?

Dacă asta-i televiziune, atunci nu mai vreau! Moldova, nu-ți trebuie așa televiziune

Categories: critica Tags: , ,

Valorile noastre

mai 17th, 2010 nicu 6 comentarii

5872edb2-27fa-11df-9598-00144feabdc0[1] Aşa sunt de spiritişti unii. Pot să-ţi demonstreze că orice poezie, carte, cântec sau desen ascunde un mesaj ascuns, despre probleme existenţiale. Şi te consideră “inferior” dacă nu “vezi mesajul”. Hai băi idioţilor, dacă nu vi s-ar fi spus la şcoală sau n-aţi fi găsit undeva pe internet, n-aţi şti nici până acum care e “mesajul”.

Şi chiar dacă vedeţi ceva ce nu vedem noi, de ce s-o faceţi în public? De ce să scrii pe facebook că ai înţeles ceva ce n-au înţeles ceilalţi? Ca să-ţi creşti valoarea socială? Să te arăţi iritat că ceilalţi nu înţeleg?

Citiţi-vă Micul Prinţ şi pe Coelho în continuare, dar n-o faceţi pe originalii şi nu vă consideraţi “aleşi”. Pentru că sunt milioane de oameni care “înţeleg”. Şi nu e nevoie ca toţi să se laude cu asta.

Categories: critica, opinie Tags: , , ,

Unire? De ce nu?

martie 28th, 2010 nicu 36 comentarii

Cu riscul de a fi înjurat şi scuipat, declar următoarele: Nu vă înţeleg!

Pur şi simplu nu înţeleg de ce nu vreţi Unire! Bine, îi înţeleg pe ruşi şi găgăuji, că ăia ar primi peste cap în România. Deşi tatăl meu, născut şi crescut într-o familie rusă, a învăţat româneşte, ştie că suntem cu toţii aici români şi vrea Unire.

Dar nu-i înţeleg pe ceilalţi, moldoveni. Cum dracu să fii născut aici, din strămoşi români, cu rude în România, cu lecţii de Istorie făcute, şi să nu vrei Unirea? Cică s-au schimbat vremurile, ar suferi economia, n-ar fi de acord măria sa UE şi preasfinţita Rusie. Ei şi? Eu prefer să intrăm în criză iar, dar să ştiu că-s lângă cei de aceeaşi naţionalitate ca şi mine.

Trebuie să ai anumite valori, nu? Unii aleg religia ca valoare, alţii aleg altceva. Dar cum se face că unii n-au valori? N-au deloc! Pentru ce mai existaţi dacă nu rămâne după voi nimic ce ar putea fi util/interesant altcuiva? Cheltuiţi degeaba oxigenul, şi aşa puţin…


PS: Îmi dă şi mie cineva un motiv bun de ce NU ne trebuie Unirea? În afară de aspectul economic şi marile putori puteri.

Categories: critica, opinie Tags: , ,

Eu nu mă citesc

martie 26th, 2010 nicu 10 comentarii

Hai că de mult vroiam să scriu despre asta.

16778-0[1] Se găsesc mulţi, de obicei multe, care ţin să-mi amintească că le place blogul meu şi stilul meu de a scrie. Păi să vă zic ceva, mie nu. Dacă ar scrie altcineva aceleaşi articole pe care le scriu eu, nu l-aş citi.

De obicei, îmi plac doar ultimele 2-3 articole de la mine de pe blog, iar după ceva timp nu-mi plac nici cele 2-3 care îmi plăceau. Dacă dau cu o pagină mai în urmă… mai bine nu dau. Se întâmplă des să nu fiu de acord cu ce am scris, şi se mai întâmplă să şi mă tenteze să şterg anumite tâmpenii.

Deci, ăsta nu e un compliment pentru mine. Recomandaţi-mi un film sau un câtec bun. Serios, ce-ar fi dacă fiecare persoană care îmi mulţumeşte mi-ar recomanda un film, cântec sau altceva bun. Ar fi genial, nu?

Categories: blogging, critica, personal Tags:

Vlad Filat – offline

martie 22nd, 2010 nicu 5 comentarii

Ieri, domnul prim ministru a participat la o conferinţă de presă un offline cu bloggeri.

Impresii? Timp pierdut. Pe o zi ca aia aş fi preferat să stau cu prietenii/ele prin parc decât să pierd timpul ascultând lucruri pe care le-am auzit deja.

L-am întrebat pe domnul Filat de ce odată cu micşorarea salariilor bugetarilor, a mai apărut câte un viceministru la fiecare minister, în mare parte membri PLDM, pe lângă cei 1-2 care erau. Pentru că nu erau necesari. Fiecare viceministru nou are nevoie de birou, salariu, mobilier, deplasări, etc. Şi asta înseamnă cheltuieli din buget, nu? Cică, salariile n-au fost micşorate şi viceminiştirii n-au apărut degeaba. Să i-o zici cuiva care n-are părinte în minister. Şi n-am auzit un răspuns concret la nicio întrebare. Obosit ori nu, Filat mi-a lăsat o impresie proastă. Noroc de Twitter…

Şi încă ceva: M-DA.

Categories: critica Tags: ,

Cockfight jurnalistic

martie 16th, 2010 nicu 4 comentarii

Nu mă consider specialist în jurnalism, dar cred că am capacitatea să fac deosebirea dintre o publicaţie bună şi una rea.

Păi iaca vă spun, HotNews e una rea. Până şi blogurile au articole mai bine argumentate decât ăsta. Dar, hai să vedem de ce nu-mi place.

 

Titlu: Incredibil! Unimedia îl promovează pe … Igor Dodon.

Se vorbeşte despre domnul deputat de parcă n-ar fi om. Chiar şi Hitler era om, şi eu i-aş fi citit cu interes blogul.

Pare incredibil dar […] Unimedia îl promovează pe […] Igor Dodon.

Şi de ce ar fi mă rog asta incredibil? Şi e corect să foloseşti aşa cuvinte tari într-un articol de (presupus) jurnalism?

site-ul „anticomunist” Unimedia; acest site, care se autodeclara […] resursa media care a ajutat esenţial la demolarea comunismului în Republica Moldova

Serios? Unde? De când e Unimedia site anticomunist? Ori am scăpat eu ceva?

„a lea Unimedia”

Ironie fină ori franceză proastă?

Unimedia […] găzduieşte acum blogul lui … Igor Dodon.

Pe bune? Datele nic.md arată că e pe serverele hawkhost.com.

Poate aflăm de la editorii Unimediei din ce considerente au făcut acest pas, că povestea cu „libertatea de exprimare” nu mai poate funcţiona în acest caz.

Mai trebuie comentată asta?

Categories: critica Tags: ,

Uniunea Europeană? De ce?

martie 11th, 2010 nicu 6 comentarii

Eu sunt eurosceptic. Nu mă deranjează integrarea Europeană, dar nici n-o văd necesară. Parcă văd cum peste 70 ani ţările se vor uni într-o altă Uniune, regretând că au fost membre UE.

Iar ce mă enervează la Uniunea asta e că recomandă. Se cred atât de frumoşi şi tari în puţă încât să ne recomande de toate, direct, ori prin comisii, asociaţii, organizaţii, bănci şi alte tâmpenii. O oarecare comisie ne recomandă să ajungem la un consens politic. Serios? Da’ iaca noi, moldoveni proşti, credeam că e mai bine când se scuipă politicienii între ei. Vă mulţumim pentru iluminare.

Iar boii noştri de politicieni, de la liberali la comunişti, sunt siguri că nu trebuie să calce strâmb. Nu cumva să se facă altfel decât a zis Comisia de la Veneţia. Şi atunci cum rămâne cu “suveranitatea  naţională aparţine poporului Republicii  Moldova”, dacă aceasta e treptat transferată la un grup de state în care nici nu suntem membri. Cineva din toţi specialiştii care se pupă pe obraz cu omologii lor străini s-a gândit la ce o vrea poporul? Poate ar trebui întrebat DOAR poporul ce vrea, comisiile păstrându-şi părerile lor originale pentru ei?

Categories: critica Tags: ,

Maladeţ, presa

februarie 14th, 2010 nicu Fără comentarii

Sâmbătă, 13 februarie, în cadrul adunării generale a judecătorilor, Ion Muruianu, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), şi-a permis un atac murdar, în stil şi limbaj stalinist, la adresa presei şi a jurnaliştilor. Cităm: „Un rol diabolic şi distructiv în această afacere îl joacă mass-media care, fiind prin definiţie dulăi de pază ai societăţii se transformă uneori – să-mi fie de scuzare – în câini turbaţi care devin periculoşi pentru societate prin minciunile pe care le răspândesc”. […] Aceasta fiind situaţie ne adresăm către dumneavoastră, domnule preşedinte al Parlamentului, cu cererea de a include pe ordinea de zi a primei şedinţe a Legislativului chestiunea privind demiterea din funcţia de preşedinte al CSJ a lui Ion Muruianu. Ne adresăm, de asemenea, întregii opinii publice, societăţii civile, oamenilor de cultură şi artă, savanţilor, cadrelor didactice ş.a.m.d. ca să sprijine iniţiativa noastră. Să facem uz de toate metodele legale care ne stau la dispoziţie pentru a salva justiţia de asemenea „slujitori” ai ei, cum este Ion Muruianu.

Aşa glăsuieşte către şefii statului un grup de cavaleri ai “Ordinului Republicii”, jurnalişti cu pretenţii de a 4-a putere în stat. Vedeţi voi, un oarecare Muruianu a avut tupeul să supere mass-media! Da, aţi citit bine, a avut incredibilul tupeu să rănească sentimentele bune ale jurnaliştilor şi să păteze imaginea lor cristalină. Presa, atât de obiectivă şi echidistantă, s-a simţit, săraca, lezată. Cum se poate? Redacţia blogului nostru se alătură iniţiativei măreţe de a-l demite pe anti-statalistul de Muruianu.

Şi acuma sincer, îl respect pe Muruianu. A zis lucrurilor pe nume. Dacă asta, asta sau asta e jurnalism, atunci o variantă locală a times.ro ar fi culmea jurnalismului la noi. Vedeţi, “mass-media” e, deh, a 4-a putere în stat şi pe lângă asta “instituţia fundamentală a unei societăţi democratice, garanţia respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”, deci are voie să dea cu piciorul în alţii. Dar invers, nu, nu se poate.

Maladeţ Valeriu Saharneanu, Constantin Tănase, Dumitru Ciubaşenco, Val Butnaru, Anatolie Golea, Aneta Grosu, Valentina Ursu, Constantin Marin, Alexandru Dorogan, Dumitru Ciorici, Nicolae Dabija, Veaceslav Ţâbuleac şi toată gloata lor de supăraţi.

Categories: critica Tags: