nicu

Băieții de la Zdob și Zdub mint. Și mai am un motiv să-mi fac blog anonim.
Îmi caut de lucru.

Probabil că cei care mă cunosc ştiu deja că nu sunt prea sentimental şi nu apreciez sentimentalismul arătat festiv de ceilalţi. Faptul că nu mă consider emotiv nu înseamnă că nu mă pot considera romantic. Şi nici pe departe nu înseamnă că nu apreciez compania altcuiva.

Totuşi, de ce vreţi să complicaţi lucrurile. Avem 15-17 ani, suntem naivi şi proşti (doar unii). Nici măcar drept de vot n-avem. Şcoala şi părinţii ne bagă destulă seriozitate pe gât, de ce să ne mai complicăm vieţile cu lucruri pe care nu le înţelegem, dar credem că le-am învăţat de la televizor, unde Huan o pupă pe Mirabella, ca mai apoi să afle că e sora şi fiica lui, iar mai nou, şi mama copilului lui, deşi ea pare virgină?

Hai să fim copii. Hai să nu vrem să părem maturi. Eu n-am vrut nici când eram mic să fiu matur, şi n-am vrut niciodată la şcoală. De ce să ne avântăm în relaţii, să ne facem probleme de cuplu, să povestim problemele prietenilor la o bere? Doar ca să mimăm maturitatea? De ce? Maturitatea e grea şi plictisitoare, oameni buni.

Iaca eu am o listă. Lista dată se numeşte Abracadabra. Lista dată cuprinde 6 persoane. 6 persoane care mă târâie în maturitate.

Nu vreau să fiu mare. Nu-mi trebuie drept de vot. Nu-mi trebuie joburi sau proiecte. Daţi-mi copilăria înapoi.

Azi am fost la concertul rock de Ziua Europei. Of, de când nu m-am simţi aşa de bine… de ieri. Dar în afară de ieri, nu m-am simţit aşa de bine de foarte mult timp.

Ascult rock cam de când ascult muzică. Dar n-am înţeles niciodată de ce sunt rockerii atât de… activi. Şi de ce se lovesc unul pe altul în timpul concertelor? Iaca, azi am înţeles. Eram la concert cu un prieten şi sora lui. Şi, treptat, am început să fac ceea ce făceau şi rockerii “adevăraţi”. Am început să simt cum sângele începe să fiarbă prin mine, simţeam bătăile inimii în tot corpul, în timp ce mă învârteam într-o horă nebună. Şi, cum alergam, simţeam cu picioarele falimentează, şi totuşi nu vroiam să ies din horă.

Vreau să mă fac rocker.

Citeşte mai departe…

Stau acuma şi probabil că scriu teza la matematică. O tâmpenie de teză.

Ştiţi, nu ştiu de ce o scriu. Probabil o s-o scriu prost. Pentru că, deşi vreau s-o scriu bine, nu văd motivele pentru care aş face asta. Adică, dacă aş vrea, aş putea învăţa toată matematica în 2 zile. Şi vreau, dar nu pentru că vreau întradevăr. Ci pentru că aşa trebuie. Nimeni nu prea ştie de ce. Dar aşa trebuie.

Şi de ce-mi trebuie mie toată asta?

Hai că de mult vroiam să scriu despre asta.

Se găsesc mulţi, de obicei multe, care ţin să-mi amintească că le place blogul meu şi stilul meu de a scrie. Păi să vă zic ceva, mie nu. Dacă ar scrie altcineva aceleaşi articole pe care le scriu eu, nu l-aş citi.

De obicei, îmi plac doar ultimele 2-3 articole de la mine de pe blog, iar după ceva timp nu-mi plac nici cele 2-3 care îmi plăceau. Dacă dau cu o pagină mai în urmă… mai bine nu dau. Se întâmplă des să nu fiu de acord cu ce am scris, şi se mai întâmplă să şi mă tenteze să şterg anumite tâmpenii.

Deci, ăsta nu e un compliment pentru mine. Recomandaţi-mi un film sau un câtec bun. Serios, ce-ar fi dacă fiecare persoană care îmi mulţumeşte mi-ar recomanda un film, cântec sau altceva bun. Ar fi genial, nu?

Ever heard about this guy? Well, you might not know, but he’s not singing his own song. The song is called “Dragostea din tei” and a band from Moldova used to sing it.

Moldova? What (where) is that?

Citeşte mai departe…

via

via

via

Era odată un idiot. Un idiot tipic, din ăia care umblă şi azi prin mall-urile planetei. Era un idiot fără (prea mulţi) prieteni, fără pretenţii mari de la viaţă.

Şi iată că într-o zi de primăvară idiotul se îndrăgostise. Inima lui, idioată şi ea, de altfel, îşi alese pereche o inimă de prinţesă. De fapt era mai degrabă contesă, dar îi vom spune prinţesă pentru un efect dramatizant. Prinţesa era mereu înconjurată de prieteni, era sociabilă şi dădea mereu impresia de persoană ocupată. Pe când idiotul stătea singur toată ziua.

Idiotul era îndrăgostit, după cum spuneam. Doar că era prea idiot ca să-i pese. Prinţesa se îndrăgostise şi ea, încetişor, de idioţenia omuleanului. Idiotul nu prea ştia ce să facă, fiindcă era idiot. Mai mult ghidat de prinţesă, acesta merse la întâlnire totuşi cu prinţesa. Idiotul era în al nouă… şaptelea cer de fericire. Prinţesa se simţea şi ea bine, deşi n-o să ştim sigur niciodată. Prinţesa trebuia să se întoarcă în palat, iar idiotul, ca un idiot ce e, n-a făcut nimic s-o oprească. Deşi prinţesa ar fi să fie oprită.

Timpul a trecut, iar idiotul şi prinţesa n-au mai vorbit prea mult. Ambii s-au împăcat cu gândul că nu s-a întâmplat nimic. Pentru că, de fapt, ambii sunt idioţi.

Idiotul a scris apoi ceva pe blog.

PS: Alo, nu-s eu singurul care are blog. Şi poate-s idiot şi eu, dar sigur mai sunt şi alţi idioţi. Mai sunt şi alte bloguri, mai căutaţi. Şi blogger-ul de care vorbesc e mai visitat ca mine. Sau poate totuşi sunt eu?