Eu nu regret

marți, aprilie 6th, 2010

n110693395619046_9954[1] Mâine e 7 aprilie, o dată pe care o să o ţinem minte cu toţii mult timp de-acum încolo. Poate peste vreo 50 ani vor scrie manualele de istorie despre noi, iar nişte copii zaib… săturaţi de viaţă ne vor trimite la origini pentru că le vom încărca creierul fragil cu câteva numere în plus.

Acum, mai toţi regretă ce s-a întâmplat pe 7. Mai toţi caută vinovaţii, şi nu vinovaţii pentru pumnii în coaste daţi, ci pentru organizarea protestelor. Toată lumea e şocată şi mulţi nu-şi dau seama de cine au fost hipnotizaţi încât să arunce cu piatra în mumoasa de preşedenţie. Toată lumea vede peste tot provocatori, mafioţi şi organizatori secreţi.

Băi, voi v-aţi gândit că poate nu e organizat de nimeni? V-aţi gândit că poate tinerii chiar vroiau să strice clădirile alea? V-a dat prin cap că unii chiar cred că n-avem nevoie de parlament şi preşedenţie, pentru că le avem la Bucureşti?

Da, sunt de acord. Nu e normal că au murit tineri şi nu e normal că mulţi încă mai au cicatrice. Dar oare chiar trebuie să regretăm? Oare peste ani şi ani, vom mai privi toată chestia asta ca un eşec? Ne va mai fi ruşine că am fost în Piaţă sau în Parlament şi Preşedenţie?

Ne vedem mâine.

Eu nu tac

sâmbătă, martie 13th, 2010

iyspm5[1] Nicolae Apostu propune să tăcem de 7 aprilie. După ce au fost cei care au făcut tag-ul #pman trending pe Twitter şi cei care au sensibilizat presa de peste hotare, onlinerii noştri au de gând să tacă. Toată ziua.

Eu n-am avut ocazia să particip la “revoluţia Twitter” de anul trecut. Aşa că macăr anul ăsta o voi face. Nu pentru asta am ieşit în Piaţă. Nu pentru asta am primit o bâtă în spate chiar eu, ca să tacă lumea. Am tăcut de când m-am născut, nu mai tac de acum încolo. Şi nu veţi putea convinge tot online-ul să tacă. 7 aprilie e un eveniment. Unul despre care trebuie să vorbim.