nicu

Probabil că cei care mă cunosc ştiu deja că nu sunt prea sentimental şi nu apreciez sentimentalismul arătat festiv de ceilalţi. Faptul că nu mă consider emotiv nu înseamnă că nu mă pot considera romantic. Şi nici pe departe nu înseamnă că nu apreciez compania altcuiva.

Totuşi, de ce vreţi să complicaţi lucrurile. Avem 15-17 ani, suntem naivi şi proşti (doar unii). Nici măcar drept de vot n-avem. Şcoala şi părinţii ne bagă destulă seriozitate pe gât, de ce să ne mai complicăm vieţile cu lucruri pe care nu le înţelegem, dar credem că le-am învăţat de la televizor, unde Huan o pupă pe Mirabella, ca mai apoi să afle că e sora şi fiica lui, iar mai nou, şi mama copilului lui, deşi ea pare virgină?

Hai să fim copii. Hai să nu vrem să părem maturi. Eu n-am vrut nici când eram mic să fiu matur, şi n-am vrut niciodată la şcoală. De ce să ne avântăm în relaţii, să ne facem probleme de cuplu, să povestim problemele prietenilor la o bere? Doar ca să mimăm maturitatea? De ce? Maturitatea e grea şi plictisitoare, oameni buni.

Iaca eu am o listă. Lista dată se numeşte Abracadabra. Lista dată cuprinde 6 persoane. 6 persoane care mă târâie în maturitate.

Nu vreau să fiu mare. Nu-mi trebuie drept de vot. Nu-mi trebuie joburi sau proiecte. Daţi-mi copilăria înapoi.

Stau acuma şi probabil că scriu teza la matematică. O tâmpenie de teză.

Ştiţi, nu ştiu de ce o scriu. Probabil o s-o scriu prost. Pentru că, deşi vreau s-o scriu bine, nu văd motivele pentru care aş face asta. Adică, dacă aş vrea, aş putea învăţa toată matematica în 2 zile. Şi vreau, dar nu pentru că vreau întradevăr. Ci pentru că aşa trebuie. Nimeni nu prea ştie de ce. Dar aşa trebuie.

Şi de ce-mi trebuie mie toată asta?

Ca să nu spuneţi că nu fac nimic, am făcut asta.